voluntari 2010

Sala Sporturilor din Voluntari a găzduit, vineri, 10 septembrie, Cupa României FRAM, pentru tineret şi seniori, dar şi Openul FRAM, destinat copiilor,cadetilor si juniorilor.

La această competiţie s-au aliniat la start peste 300 sportivi, din 25 de oraşe, care au concurat la probele kata individual, kumite individual şi kata echipe.

Evenimentul a fost supervizat şi de data această de Aurel Pătru, 7 dan, preşedintele departamentului SKDUN, iar arbitrajul de Marian Pătru (6 dan).

Nivelul foarte ridicat, datorat participării celor 200 sportivi din lotul naţional SKDUN, a transformat evenimentul într-un ultim test foarte eficient şi util pentru Campionatul Mondial SKDUN, care va avea loc în Franţa, în luna octombrie.

Sportivii braşoveni legitimaţi la Clubul Sportiv JKA România, sub conducerea lui sensei Dragoş Chiru (3 dan), au reuşit să urce pe podium şi la acest eveniment.

Sportiva Miruna Vlaicu a câştigat bronzul la kumite, la categoria cadete, alături de sportivul Alin Gorea, care a cucerit medalia de bronz la kumite, categoria cadeţi.

O evoluţie foarte bună a avut şi sportiva JKA din lotul naţional, Adina Seitz, care, la categoria 11-12 ani kumite, a pierdut semifinala după două reprize egale, dar cu o tehnică perfectă de picior nepunctata.

Antrenorul JKA România, Dragoş Chiru, a apreciat rezultatele ca fiind foarte bune, având în vedere pauza competiţională de trei luni, dar şi oboseala acumulată în ultimele 4 zile în cantonamentul de la Zizin.

Suntem pe un trend ascendent, iar asta ne dă mare încredere că vom aduce medalii şi de la ultimul test înainte de Franţa, Cupa Campionilor Europeni WKC, din 26 septembrie.

Le mulţumesc sportivilor mei din Lotul National FRAM (n.r. - Seitz Adina, Jicmon Octavian şi Vlaicu Miruna) care au avut un comportament foarte bun la acest eveniment", a declarat Dragoş Chiru pentru ziarul adevarul.