Cauzele care determina emotiile în sport

Sportul – activitate de masă – este îndrăgit de tot mai mulţi tineri, care fie pentru menţinerea sau întărirea sănătăţii, fie pentru obţinerea de performanţe practică una sau alta din multiplele ramuri sportive.   Astăzi aproape toţi tinerii cuprinşi în activitatea sportivă iau parte la concursuri, în care caută să-şi dovedească măiestria sportivă dobândită în ramura respectivă. Întrecerea şi sportul sunt noţiuni corelative. Spre deosebire de întrecerile de alt gen, competiţiile sportive vizează nu numai învingerea unui adversar ci şi a spaţiului, a timpului, a obstacolelor naturale şi artificiale.Cine practică exerciţiile fizice de unul singur, doar în scop recreativ poate fi considerat sportiv doar prin alură, dar el nu se poate integra în adevărata familie a

sportivilor.

Sportul înseamnă întrecere dar înseamnă şi performanţă, record, premiu, spirit de echipă. A fi sportiv înseamnă să doreşti în primul rând întrecerea, să doreşti victoria.
Sportivul care participă în concurs are răspunderi proporţionale cu importanţa competiţiei, cu gradul de pregătire şi nivelul propriilor pretenţii, ba chiar în funcţie de postul ocupat şi de sarcinile de joc ce îi revin. Sentimentul răspunderii nu se limitează numai la performanţă ci este întărit şi susţinut de întreaga comportare atât fată de parteneri cât şi faţă de adversari, arbitri şi spectatori.

Etica întrecerii sportive impune respectarea regulilor de concurs, a adversarului, a arbitrilor, a spectatorilor. Fair-play-ul nu este numai un “stil” ci şi o orientare profund morală şi necesară în condiţiile în care rivalitatea sportivă dobândeşte accente tot mai acute. Dacă spiritul de combativitate trebuie să fie prezent permanent ca o condiţie a mobilizării şi luptei pentru performanţă şi victorie, agresivitatea, brutalitatea sunt condamnabile, dar din fericire rare, şi care nu caracterizează sportul în general.
Comportarea sportivului într-un concurs, după cum am arătat şi mai sus, depinde de foarte mulţi factori. Înainte de concurs şi chiar în concurs, sportivii sunt stăpâniţi de diferite stări emoţionale, care au o influenţă foarte mare asupra comportamentului sportivului în concurs şi chiar asupra rezultatelor obţinute. Aceste stări emoţionale pot apare şi în cadrul antrenamentului sportiv.
Rolul emoţiilor a fost de multă vreme cunoscut, însă spre deosebire de sfera calităţilor morale unde se poate acţiona conştient pentru corectarea lor, în sfera emoţiilor se manifestă şi astăzi o anumită neputinţă în dirijarea şi înlăturarea efectelor negative.
Emoţiile puternice de care sunt cuprinşi sportivii influenţează asupra bunului mers al proceselor intelectuale şi asupra conducerii corecte a acţiunilor. Sportivii de cele mai multe ori greşesc în aprecierea situaţiilor, în executarea mişcărilor, fapt ce duce la obţinerea de rezultate slabe, cu toate că sportivii respectivi, stăpâniţi de emoţii, sunt bine pregătiţi din punct de vedere fizic, tehnic şi tactic.
De cele mai multe ori emoţiile nu pot fi preîntâmpinate, ele apărând spontan, fără participarea voinţei şi astfel produc dereglări care influenţează direct rezultatele sportivului.
Cauzele emoţiilor sunt multiple, ca de altfel şi formele pe care le îmbracă. De asemenea şi mecanismele fiziologice după care se formează nu sunt încă pe deplin elucidate, ele rămânând şi pe viitor o problemă de actualitate.
Emoţiile nu se pot produce însă fără participarea scoarţei cerebrale, fără conştiinţa semnificaţiei situaţiei respective. Rolul scoarţei în mecanismul fiziologic al dezvoltării emoţiilor devine şi mai clar în lumina legilor reflexelor condiţionate. Astfel formarea de noi emoţii, stingerea celor existente, precum şi complicarea celor existente se explică prin legile reflexelor condiţionate.

În activitatea sportivă la baza producerii emoţiilor stau trei factori importanţi: pregătirea sportivului, obstacolul ce trebuie învins şi dorinţa de a învinge.
Reacţiile emoţionale în timpul efectuării exerciţiilor fizice sunt foarte variate. În funcţie de factorii arătaţi mai sus reacţiile pot fi pozitive, de avânt înaintea concursului, de încredere în propriile forţe, de bucurie pentru victorie, satisfacţie faţă de rezultatul obţinut, etc. şi de asemenea reacţii negative, de teamă, de frică în faţa adversarului, neîncredere în forţele proprii, simţământ de deprimare în faţa unor greutăţi, etc.
Reacţiile emoţionale se caracterizează şi prin diferite particularităţi ale modificărilor funcţionale ale activităţii sistemului nervos şi a întregului organism al sportivului. Se modifică excitabilitatea generală a sistemului care influenţează asupra vitezei reacţiilor şi mişcărilor sportivului, modificări ale tonusului muscular, activitatea sistemului cardio-vascular, respirator şi ale altor procese vitale ale organismului. Datorită acestui lucru reacţiile emoţionale exercită o influenţă diferită asupra capacităţii de lucru a sportivilor, asupra gradului de pregătire al acestora pentru realizarea exerciţiilor fizice în vederea luptei sportive.
În procesul efectuării repetate a acţiunilor sportive, multe reacţii emoţionale se fixează, ele dobândind o anumită stabilitate şi astfel apar în mod repetat în aceleaşi condiţii. Se formează un anumit “tip” de stare înaintea startului, o anumită reacţie faţă de spectatori, faţă de obstacolele pe care trebuie să le învingă.
Este bine dacă aceste reacţii sunt pozitive, dacă favorizează capacitatea de lucru a sportivului. Însă, la foarte mulţi sportivi se manifestă şi reacţii negative, de teamă, de neîncredere în forţele proprii, apatia din înaintea startului , toate acestea împiedicând obţinerea succesului şi însuşirea deprinderilor în înfruntarea greutăţilor.
Reacţiile emoţionale ca modificarea pulsului, a ritmului respirator, mişcări expresive ca nervozitate, irascibilitate ce pot să apară la unii sportivi, se remarcă prin stereotipul lor, adică ce se repetă într-o formă identică, aproape în cazul aceloraşi condiţii obiective.
Se pot întâlni şi alte categorii de sportivi, la care cele expuse mai sus să fie mai mult sau mai puţin valabile.
Astfel în corpul unor sportivi rutinaţi, cu o bogată activitate competiţională şi cu o foarte bună pregătire în ramura de sport pe care o practică, se pot observa alte modificări, alte reacţii decât la sportivii dintr-o categorie inferioară sau începători.

De exemplu dacă un sportiv suferă un traumatism, la acesta se instalează o reacţie emoţională de teamă. Dar, în funcţie de pregătirea sportivului, de rutina lui, de activitatea lui competiţională, de pregătirea lui practică şi teoretică, această reacţie emoţională se manifestă diferit de la sportiv la sportiv. Un maestru al sportului, normal, va căuta să ferească partea traumatizată, de fapt nici nu va trece direct la efectuarea exerciţiului sau a mişcării care i-a provocat traumatismul, ci va începe cu efectuarea a o seri întreagă de exerciţii menite să refacă partea traumatizată. În nici un caz el nu va renunţa la acest exerciţiu. Reacţiile emoţionale astfel stabilite nu se vor face pentru lungă durată, ca urmare a apariţiei lor repetată după suferirea eşecului.
La sportivii mai slab pregătiţi, începători, aceste reacţii emoţionale se vor stabiliza însă, şi se vor întării datorită apariţiei lor involuntare după suferirea eşecului. Aceste reacţii emoţionale pot face ca sportivul respectiv să renunţe pur şi simplu la efectuarea exerciţiului sau a mişcării respective, ba chiar în cazuri extreme la abandonarea ramurii de sport.
În fixarea sau lipsa de fixare a reacţiilor emoţionale de frică, importanţa cea mai mare o au particularităţile procesului de diferenţiere în activitatea corticală, în timpul formării legăturilor nervoase temporare şi fixarea reacţiilor emoţionale reflex condiţionate.
La începători, aceste reacţii reflex condiţionate au un caracter generalizat, ele fiind determinate de întreg procesul de excitanţi, fără o diferenţiere precisă a condiţiilor obiective care au dus la instalarea acestor reacţii. Emoţiile lor aveau un caracter diferit cu o arie largă a proceselor nervoase inhibitorii, fapt ce duce la rigiditate generală a mişcărilor şi la tulburarea întregii activităţi. Totodată se fixează, în cazul repetării involuntare a reacţiilor emoţionale şi reacţii secreto-motorii de ordin emoţional. Şi aceste reacţii au caracter involuntar.
Toate reacţiile care apar în mod involuntar şi se repetă, au o mare stabilitate, excitantul care le provoacă după mecanismul reflex condiţionat fiind ambianţa obiectivă a acţiunii. Chiar un excitant neînsemnat legat de demult, de evenimentul tipărit, poate provoca în mod repetat aceeaşi reacţie.
Reprezentările emoţionale, ce apar în urma reacţiilor, pot fi legate şi de reacţii secreto-motorii şi au şi ele un caracter stabil, şi din această cauză este foarte greu să scapi de ele. Ele apar involuntar doar la vederea aparatului, a reprezentării imaginii sau a mişcării care a provocat reacţiile emotive de frică. Chiar discuţiile despre acestea pot provoca asemenea emoţii datorită legăturii ce există între primul şi cel de al doilea sistem de semnalizare.
În general reacţiile emoţionale de frică sunt exprimate prin diferite cauze: în primul rând caracterul generalizat al reacţiilor reflex-condiţionate, în al doilea rând prin fixarea reacţiilor reflex-condiţionate prin repetare, iar în al treilea rând prin inerţia proceselor nervoase de inhibiţie şi excitaţie apărute ca rezultat al unor mari încordări ale proceselor corticale în cazul excitaţiilor traumatizante.
Acestea sunt unele din cauzele fiziologice ale apariţiei emoţiilor. Pe de altă parte, succesul în rezolvarea sarcinilor care se ivesc în timpul concursului poate provoca emoţii active de satisfacţie şi bucurie. Totodată se întăreşte sentimentul de încredere al sportivului în forţele proprii. Aceste emoţii îl stimulează pentru întrecerea viitoare. Contrar succesului, insuccesul poate provoca întristare, deprimare, neîncredere în forţele proprii. În acelaşi timp la unii sportivi insuccesul poate provoca şi o atitudine de insatisfacţie, necaz, indignare, ambiţie şi poate servi ca un imbold pentru acţiuni mai active mai organizate.
În felul acesta emoţiile devin pentru sportivi excitanţi condiţionali la care ei se pot obişnui să răspundă în mod cuvenit, aducând ţi calităţile emoţional-volitive ale personalităţii în procesul de pregătire.
Victoria sau înfrângerea pot avea o influenţă considerabilă asupra psihicului sportivului. Trăind satisfacţia victoriei obţinute, aceasta poate avea o intensitate şi o profunzime variabilă. Forţa, profunzimea satisfacţiei depinde în mare măsură de importanţa concursului, de importanţa socială a rezultatului obţinut şi de cunoaşterea de către sportiv a acestei performanţe.
Atitudinea faţă de victorie sau înfrângere diferă însă de la sportiv la sportiv. Astfel in sportiv cu o bogată cultură generală, cu personalitate, va avea faţă de victorie o atitudine de modestie şi nu va fi indiferent faţă de înfrângere.
O altă cauză a emoţiilor sportive este gradul de pregătire al adversarului. Acestea diferă în funcţie de nivelul de pregătire al acestuia: un adversar mai slab pregătit provoacă emoţii mai slabe, sportivii fiind optimişti, încrezători în obţinerea victoriei, pe când prezenţa unui adversa mai puternic poate provoca unui sportiv cu speranţă de câştig emoţii foarte puternice, cu influenţe foarte mari asupra rezultatului.

De mare importanţă pentru rezultatul sportivilor sunt şi spectatorii. Astfel, prezenţe în tribunele stadionului a unor persoane importante, selecţioneri, conducători de cluburi, federaţii, fac ca starea emoţională a sportivilor să ia amploare foarte mare.
Spectatorii prezenţi în tribune, prin încurajările lor, pot avea o contribuţie asupra rezultatelor sportivilor. De multe ori un sportiv poate să câştige un concurs datorită publicului spectator. Spectatorii prin încurajările sau dezaprobările lor adresate unui singur sportiv pot duce la succesul sau insuccesul acestuia. Manifestările negative, de obicei, determină la sportivi diferite reacţii în funcţie de particularităţile individuale ale acestora.
În acest caz sportivul se poate manifesta fie printr-o mobilizare şi concentrare pentru a recupera ceea ce a greşit, fie să se demoralizeze complet şi să nu mai fie capabil să se mobilizeze cât de cât. Dacă sportivul a greşit, însă a făcut totul ce a depins de el pentru reuşită, atunci strigătele, dezaprobările spectatorilor nu trebuie să-l supere.
Concluzionând putem spune că emoţiile sunt reacţii ce apar involuntar, spontan iar posibilitatea de a acţiona pentru educarea lor este foarte mică. Totuşi profesorii, antrenorii trebuie să facă totul pentru diminuarea emoţiilor cu efecte negative şi să le întărească pe cele pozitive.
Bibliografie:
1. Cernicova, A.O., Emoţiile în sport, Ed. CNEFS.
2. Chappuis, R., Importanţa factorului “educaţie” în activitate, Rev. Ed. Fizică et Sport, Paris, Nr. 68/1964.
3. Demeter, A., Fiziologia Sportului, Ed. Stadion, Buc. 1971.
4. Epuran, M., Psihologia Sportului, Ed. CNEFS, 1968.

LEAVE A REPLY

Nume*

Email*

Titlu*

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Actualizează

Trimite

Anulează