Atenţie ... interesaţi-vă de toate aspectele.
Adresaţi antrenorului, multe întrebări si cereţi detalii referitoare la programa  de examen.
Asiguraţi-vă că aveti programa de examen cu cel putin o lună înainte de a intra în “febra” pregătirii.
Asiguraţi-vă ca aţi înţeles care este modalitatea de prezentare a tehnicilor din programa, etc. 
Este dreptul vostru să fiţi lămuriţi. Întrebaţi.  
Nu pot participa la examinare cei care din motive diverse au absentat , fiecare karateka are nevoie de un număr de antrenamente care atesta posibilitatea lui de a promova la un nivel superior.
Daca ati "picat" interesati-va DE CE?  Din fiecare experienţă învăţam iar pentru a corecta şi a trece mai departe e necesar sa avem toate informaţiile.  
Dacă nu ai promovat examenul de centură nu e "capat de lume".
Chiar dacă iţi este foarte greu nu renunţa.
Cei puternici, devin aşa datorită, tocmai experienţelor pe care le-au avut. În unele au reuşit şi în multe au pierdut, dar au mers mai departe. Nu uitaţi perseverenţa, continuitatea, voinţa naşte campioni.
Cu siguranţă mai există ceva detalii tehnice pe care trebuie să le mai exersaţi sau poate o sănătate precară a amanat practic pentru o perioada de timp trecerea la alt nivel.
La kata este bine să cunoaşte-ţi câteva detalii pentru prezentarea la un examen de grad sau la un concurs.
* orice kata are poziţii specifice,  executaţi-le
* în orice kata întâlniţi strigătul “kiai”, realizaţi-l
* orice kata trebuie executat într-un anumit ritm, are “melodia” sa, nu alergaţi în kata, nu sunteţi la atletism
* respectaţi graficul (embusen) la kata. Locul de final trebuie să fie acelaşi cu cel de unde ai început.
* cand nivelul tău de pregătire este bun, la un kata, vedem viteza şi forţa exprimată prin termenul kime.
* ţinuta, o atitudine bună, concentrare şi spirit vigilent (zanshin) te va situa printre cei mai buni.
  In timpul executiei tehnicilor din kihon, kata sau kumite este important sa tineti seama de mai multe amanunte si sa va asigurati ca nu sunt omise:
* Ţinută  (kihon, kata)
* Atitudine corecta (kihon, kata, kumite)
* Concentrare (kihon, kata, kumite)
* Ritm (kihon, kata, kumite)
* Distanta corecta (kumite)
* Control (kumite)
* Zanshin, spirit vigilent (kumite)
Faceti totul CÂT MAI BINE.   Nu fiţi retinuti în timpul examenului.
Executaţi totul cât mai bine şi cât mai convingator.
Dacă ati greşit nu vă opriţi, punctând greşeala, continuati cu atenţie pentru a nu repeta greşeala.
Pot fi situaţii la un candidat care începe un kata şi să termine cu un alt kata. Tocmai pentru că a fost convingator, a primit gradul şi numai datorită stăpâniri de sine.
Atenţie! NU sunteţi încurajaţi să faceţi greşeli de acest gen.
Informaţi-vă când e momentul în care să vă testaţi, aflând din timp intervalele de timp dintre grade si incercati sa respectati acestea intervale.
Nu adresaţi întrebări de genul “sensei pot să dau şi eu examen ?” sau “sunt pregătit?”
Încercaţi să învăţaţi toate tehnicile cerute pentru grad şi intraţi în examen.
Fă-ţi curaj şi intră în examen iar dacă nu ai curaj, participând o să-l dobândeşti .
Daca instructorul nu este impotriva testului ... succes.
Daca ati indeplinit cerintele de timp (numarul de luni cerut intre 2 grade) si ati invatat tehnicile ... intrati in examen.
Nu va opriti numai pentru ca nu sunteti perfecti.
Nu este nici o mare onoare sa fi o centura galbenă super buna.
Ideea este sa invatati tehnicile si sa cresteti in grad.
Odata ajunsi la centura neagră (shodan), puteti lucra la "perfectiune".
Daca v-ati antrenat des si cu mare atentie, este imposibil sa nu obtineti gradul superior.
Nu uitati, daca sunteti respinsi, nu este “capat de lume”.
Puteti intotdeauna sa intrati la examen la urmatoarea data stabilita.
Faptul ca incercati sa intrati in examen imediat ce vi se permite si dupa ce ati invatat tehnicile nu inseamna că umblati dupa grade.
Daca aveti intrebari, apelati la sensei.  
INFRANGEREA TREBUIE TRĂITĂ CU DEMNITATE ŞI ÎN DOJO ŞI ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI.
Nu faceti o tragedie din asta, nu faceti "scene" si NU RENUNTATI.
Daca siguranta de sine este compromisa de esec, nu faceti altceva decat sa-l justificati.
Pregatiti-va in avans.
"Porcul nu se ingrasa in ajun" este un proverb aplicabil si in karate.
Daca nu v-ati antrenat de 6 luni, mai asteptati.
Daca ati invatat kata ieri seara, mai asteptati.
Sa mergeti total nepregatiti nu mai inseamna curaj ci inconstienta.
Acum relaxati-va.
Multi karateka trec examenul de grad din prima.
Daca nu aţi lipsit de la antrenamente şi v-ati atrenat des, v-ati asimilat tehnicile si ati lucrat aspectele pe care a pus baza instructorul, nu aveti de ce sa va faceti probleme.
Un anumit grad de nervozitate este normal si benefic, dar nu va lasati copleşiti de nesiguranţă şi de stres.